Iertarea - apexul capacitatii de a intelege resorturile unei divinitati care ne-a inzestrat cu acceasta amplitudine a spiritului, este azi povara ce limiteaza ID-ului froidian posibilitatea de a se manifesta nestingherit pe taramul sinuos al relatiilor interumane. Iertarea este suportul natural al echilibrului propriului eu cu Divinitatea, este victoria arhanghelului ratiunii in lupta cu demonii orgoliului, ai superioritatii, ai mandriei...Iertarea este, mai presus de toate, o manifestare edenica de empatie cu cei din jurul nostru, o comuniune a intelegerii, un pact aposteriori intre cugetare si sinuoasa natura umana....
Insa, cele trei fiare danteniene, universul stramt al unui eu sfasiat intre dorinta si perversiune, au condamnat "iertarea" la o penitenta in fata naturii umane dezlantuite. A ierta nu mai inseamna azi, decat a te simti vizat de teoria darwinista, de a te sustrage unei tendinte generale ce subjuga tot ceea ce tine de o sensibilitate a spiritului, de a-ti lasa sufletul transportat de Caron pe un taram al intolerantei si al neacceptarii greselii umane ca o altercatie a sinelui cu propriile limite...
Insa, cele trei fiare danteniene, universul stramt al unui eu sfasiat intre dorinta si perversiune, au condamnat "iertarea" la o penitenta in fata naturii umane dezlantuite. A ierta nu mai inseamna azi, decat a te simti vizat de teoria darwinista, de a te sustrage unei tendinte generale ce subjuga tot ceea ce tine de o sensibilitate a spiritului, de a-ti lasa sufletul transportat de Caron pe un taram al intolerantei si al neacceptarii greselii umane ca o altercatie a sinelui cu propriile limite...
2 comentarii:
Iertare - un lucru uitat in prezent. Traim intr-o lume crestina care a uitat fundamentul sau, ideea nobila care a dus aceasta credinta din pustitul Israel in intreaga lume.
La grecii antici, gandirea era o dstinctie; apoi, deveni un noroc; mai tarziu, o boala. Astazi, gandirea este o crima. Istoria culturii este istoria suferintii celor care au creat-o. Cum mai putem noi distinge puritatea iertarii, iertare ce a reprezentat candva fundamentul crestinatatii, ce ne grava pe constiinta cuvintele: intoarce si celalalt obraz, ce ne facea sa tindem spre distinctia de a fi capabili de iertare, de iubire? Accepta si iarta, iubeste si sufera. Cum mai putem noi, venera iertarea, in conditiile in care astazi a devenit o himera. Cadavrul unui dusman miroase totdeauna frumos. Mila nu este o durere, niciodata nu a fost. Compatimirea este o ascunsa bucurie in fata nenorocirii altuia; usurarea ca nu esti tu insuti in cauza, sau cineva pe care iubesti. Cum mai putem distinge iertarea din haosul pe care l-am creat, atribuind puteri absolute propriului eu, lasandu-ne condusi prin infernul sinuos de egocentrism, de indignare, de covingerile jignite, de instinctele de lupta inabusite, de pizma, de visuri goale? Ne aflam intre suflet si mocirla, intr-un univers in care demonii ataca si stafiile li se impotrivesc; intr-un univers pe care noi l-am creat si a carui existenta ne ofera desfatare, placere. Cum ne mai putem retrage, cum mai putem fi adeptii iertarii, iubirii, cand placerea ne impinge spre desavarsire, spre o nirvana a infernului, desavarsindu-ne totodata opera.
Trimiteți un comentariu