"Ia uite ce ne incearca ea pe noi! hai ca iti rup eu tie gatul!"
Suna a Caragiale; suna ca un Tipatescu infuriat; suna ca o fraza special faurita, avand din start atribuit rolul de a amuza, de a destinde, scoasa parca dintr-o comedie neagra din ultimele decenii ale secolului XIX.
Sau suna mai degraba, revenind in veacul XXI , ca o fraza indelung gandita, extrasa dintr-un nu stiu ce jargon, ce se vrea respectat, impunator, si de ce nu, adulat?
Sau ca o fraza adolescentina (si nu numai) prezenta prin spatele blocurilor, din nu stiu ce cartier blamat, si careia ii lipsesc invectivele pentru a completa o imagine demna de Romanica noastra draga.
"Sa zici ca asa e! sa juri nu altceva!"
Si totusi nu e!
O gasesti in schimb, profilandu-se mandra, printre multe altele, in cotidianul scolilor romanesti. Si nu, nu o regasesti intr-un schimb de replici adolescentine, naive, puerile si deloc intentionate, ci ca o "amenintare" adresata de un cadru didactic unui elev.
Si acum, cat de certat cu realitatea trebuie sa fii, incat sa nu realizezi ca aceasta fraza incita la violenta, la violenta elevului, pe care tu, ca profesor, o blamezi, critici, o refuzi in mod categoric, condamni si ulterior sanctionezi intr-o maniera care nu face altceva decat sa aprinda convingerile jignite ale elevului, indignarea trezita si dezamagirea acestuia. Nu faci altceva decat sa accentuezi ura elevului fata de tine, ura de care tu esti responsabil. Iar, in situatia in care ajungi sa fii dezaprobat de elevi, reactionezi stupefiat: "cum? ce? tocmai eu? eu, care iubesc elevii, care-i invat numai de bine (binele caruia trebuie sa-i faci favoruri)?
Ce urasc cel mai mult? Profii care sunt ferm convinsi ca si-au facut treaba admirabil, care sustin sus si tare ca ei nu sunt nevoiti sa se justifice in fata umilului elev, si totusi, din cand in cand, in momentele cand ii apasa mai tare constiinta, o fac, se scuza; insa nu oricum, ci subtil, plin de aluzii, jucand la doua maini: pe de o parte, mi-am eliberat constiinta, pe de alta parte, am facut-o intr-un mod perfid greu perceptibil pentru elevii care continua sa zambeasca, denotand atata naivitate, sau sa fie oare o inteligenta mascata?...o fi...
Nu e un atac personal, defapt, nu e un atac sub orice forma s-ar manifesta el; e o pura constatare. Benefica zic eu, in sistemul bolnav si sinuos al invatamantului si al educatiei, practicat in scolile romanesti.
Ce-au devenit scolile astazi? Cert este insa, ca au disparut strigatul si dorinta de stiinta si invatamant. A disparut credinta ca singura impartire a oamenilor se face intre luminati si intunecati. Micsorarea numarului celor intunecati si sporirea numarului celor luminati a incetat de mult sa mai fie o tinta.
Oare doar printr-un anticariat mai rasfoim cateva carti bune, in al caror interior gasim flori presate, fara rost, deslusind pe paginile ingalbenite de vreme, conturul unei plante, rupte, moarte, presate, devenita o forma fara fond, fara continut, fara profunzime, si care paradoxal a fost supusa la un astfel de chin de tocmai asa-zisul iubitor de plante; mai degraba de un fanatic, un absurd, care, incercand sa-si indeplineasca idealul, il zdrobeste prin faptele sale.
Oare doar printr-o carte veche gasim adevaratele valori si principii, fara de care intreg edificiul civilizatiei s-ar prabusi? Valori si principii pe care deontologii contemporani incearca a le imita , starnind rasul si totodata dezgustul celor realisti. E posibil. Intr-o carte aparuta recent, insa, in nici un caz. Intr-un roman scos in primul deceniu al mileniului trei, lipsit de profunzime, cu atat mai putin. Intr-un roman (mi-e, sincer, greu sa-l numesc roman), intr-o biografie in care te-apuci sa insiri cuvinte fara sens, fara rost, fara miez, relatand intamplarile tale, aventurile tale. Te-apuci si scrii. Si totusi nu ai nimic de spus. Iti publici jurnalul, in care ai debutat cu primele desene de pe bancile gradinitei. Scapi de plictiseala. Iti omori timpul, si totodata, omori generatiile viitoare carora le vei fi model.
Iata noii artisti, iata noii oameni ai culturii, sau mai degraba ai inculturii.
Oare asta e modelul pe care noile generatii, inca neformate, sunt "invitate" sa-l urmeze. Oare asta e modelul pe care profii il vor adoptat de catre elevi?
O fi...
Suna a Caragiale; suna ca un Tipatescu infuriat; suna ca o fraza special faurita, avand din start atribuit rolul de a amuza, de a destinde, scoasa parca dintr-o comedie neagra din ultimele decenii ale secolului XIX.
Sau suna mai degraba, revenind in veacul XXI , ca o fraza indelung gandita, extrasa dintr-un nu stiu ce jargon, ce se vrea respectat, impunator, si de ce nu, adulat?
Sau ca o fraza adolescentina (si nu numai) prezenta prin spatele blocurilor, din nu stiu ce cartier blamat, si careia ii lipsesc invectivele pentru a completa o imagine demna de Romanica noastra draga.
"Sa zici ca asa e! sa juri nu altceva!"
Si totusi nu e!
O gasesti in schimb, profilandu-se mandra, printre multe altele, in cotidianul scolilor romanesti. Si nu, nu o regasesti intr-un schimb de replici adolescentine, naive, puerile si deloc intentionate, ci ca o "amenintare" adresata de un cadru didactic unui elev.
Si acum, cat de certat cu realitatea trebuie sa fii, incat sa nu realizezi ca aceasta fraza incita la violenta, la violenta elevului, pe care tu, ca profesor, o blamezi, critici, o refuzi in mod categoric, condamni si ulterior sanctionezi intr-o maniera care nu face altceva decat sa aprinda convingerile jignite ale elevului, indignarea trezita si dezamagirea acestuia. Nu faci altceva decat sa accentuezi ura elevului fata de tine, ura de care tu esti responsabil. Iar, in situatia in care ajungi sa fii dezaprobat de elevi, reactionezi stupefiat: "cum? ce? tocmai eu? eu, care iubesc elevii, care-i invat numai de bine (binele caruia trebuie sa-i faci favoruri)?
Ce urasc cel mai mult? Profii care sunt ferm convinsi ca si-au facut treaba admirabil, care sustin sus si tare ca ei nu sunt nevoiti sa se justifice in fata umilului elev, si totusi, din cand in cand, in momentele cand ii apasa mai tare constiinta, o fac, se scuza; insa nu oricum, ci subtil, plin de aluzii, jucand la doua maini: pe de o parte, mi-am eliberat constiinta, pe de alta parte, am facut-o intr-un mod perfid greu perceptibil pentru elevii care continua sa zambeasca, denotand atata naivitate, sau sa fie oare o inteligenta mascata?...o fi...
Nu e un atac personal, defapt, nu e un atac sub orice forma s-ar manifesta el; e o pura constatare. Benefica zic eu, in sistemul bolnav si sinuos al invatamantului si al educatiei, practicat in scolile romanesti.
Ce-au devenit scolile astazi? Cert este insa, ca au disparut strigatul si dorinta de stiinta si invatamant. A disparut credinta ca singura impartire a oamenilor se face intre luminati si intunecati. Micsorarea numarului celor intunecati si sporirea numarului celor luminati a incetat de mult sa mai fie o tinta.
Oare doar printr-un anticariat mai rasfoim cateva carti bune, in al caror interior gasim flori presate, fara rost, deslusind pe paginile ingalbenite de vreme, conturul unei plante, rupte, moarte, presate, devenita o forma fara fond, fara continut, fara profunzime, si care paradoxal a fost supusa la un astfel de chin de tocmai asa-zisul iubitor de plante; mai degraba de un fanatic, un absurd, care, incercand sa-si indeplineasca idealul, il zdrobeste prin faptele sale.
Oare doar printr-o carte veche gasim adevaratele valori si principii, fara de care intreg edificiul civilizatiei s-ar prabusi? Valori si principii pe care deontologii contemporani incearca a le imita , starnind rasul si totodata dezgustul celor realisti. E posibil. Intr-o carte aparuta recent, insa, in nici un caz. Intr-un roman scos in primul deceniu al mileniului trei, lipsit de profunzime, cu atat mai putin. Intr-un roman (mi-e, sincer, greu sa-l numesc roman), intr-o biografie in care te-apuci sa insiri cuvinte fara sens, fara rost, fara miez, relatand intamplarile tale, aventurile tale. Te-apuci si scrii. Si totusi nu ai nimic de spus. Iti publici jurnalul, in care ai debutat cu primele desene de pe bancile gradinitei. Scapi de plictiseala. Iti omori timpul, si totodata, omori generatiile viitoare carora le vei fi model.
Iata noii artisti, iata noii oameni ai culturii, sau mai degraba ai inculturii.
Oare asta e modelul pe care noile generatii, inca neformate, sunt "invitate" sa-l urmeze. Oare asta e modelul pe care profii il vor adoptat de catre elevi?
O fi...
