De sarbatori, prin casa Domnului

          Top 5 cele mai utilizate ocazii de trecut prin biserica:
1. nunta
2. botez
3. Paste
4. Craciun
5. sfanta spovedanie
        Si incepem: la primele doua nu ma bag, si avand in vedere ca suntem in pline sarbatori pascale(daca asta e un motiv suficient de bun), trecem direct la punctul 3.
          Am fost serile trecute la biserica din mica, dar consistenta si zgomotoasa(cand e cazul) comunitate rurala, la denii. Primele doua seri, liniste si pace, putine fiinte consumatoare de oxigen, predica interesanta din partea preotului; odihnitoare si relaxanta slujba, atat fizic, dar mai ales moral.

          In a treia zi, joi mai exact, mult mai multi consumatori de oxigen, mult mai mult CO2 prin biserica. Mult mai mult zgomot, mult mai multe conversatii deloc modeste si pline de smerenie. Predica preotului a fost acceasi. Aceleasi sfaturi, aceasi situatie, aceleasi exemple de smerenie in care mai mult de 95% din persoanele prezente nu se regaseau, si pe care, pot paria oricand ca nu le intelegeau, si ca urmare le considerau drept fiind "uncool", plictisitoare si demodate. Poposesc prin biserici de sarbatori, un mare numar de indivizi cu varste cuprinse intre 5 si 20 de ani, si un mare numar de persoane ce au la activ mai bine de 60 de ani. Discrepanta creata v-o puteti imagina extrem de usor. Dar nu asta ar fi problema; lucrul ce ma irita este faptul ca ei nu stiu de ce vin la biserica. Batranii vin din inertie, obisnuiti cu asta de o viata; iar tinerii, din curiozitate, profitand de ocazie ca sa se mai intalneasca cu gasca, sa mai schimbe niste numere de telefon, niste id-uri de mess, ceva impresii despre noul hit iesit pe piata. Absolut nimic care sa aiba cea mai mica legatura cu credinta.

          Ciudat, intr-o societate crestin-ortodoxa ca a noastra, greu incercata de turci timp de cateva veacuri. Norocul nostru, ca n-au avut turcii tendinte serioase cu privire la romani, ca altfel, nu am fi rezistat, iar acum am fi mers in moschei si am fi facut rugaciunile de seara, desculti, cu fata spre Mecca. Oricum,dupa pierderea in masa de credinta, moral, valori, constiinta pe care am suferit-o, nici ca ar fi existat vreo diferenta. Am fi indeplinit ritualurile cu aceasi seninatate caracteristica noua. Ma uimeste enorm indiferenta lor, lipsa de cultura, ipocrizia atat de profund existente in ei. Multi nu cred, nu stiu in ce sa creada, vin pur si simplu, ca sa se integreze in fenomenul iscat, ca sa fie la fel ca restul lumii.

         Si cu atat de multi nestiutori in juru-mi, merg la biserica, cred, si renunt la a mai critica. Accept, dar asta nu inseamna ca aprob. E pur si simplu o miscare in masa, prezenta in toate bisericile, intr-o masura fie ea mai mica sau mai mare, careia i ma pot opune, dar pe care nu o pot schimba.
          Ajungem la punctul 5, de pe lista, adaugand in fata Craciunului, explicatia: analog.
Cat despre spovedanie, ii admir si invidiez sincer pe catolici. Mult mai eficiente spatiile izolate. Asta, pentru ca, noi nu am fost educati de japonezi, nu am avut pe nimeni care sa ne invete cum sa ne inchidem urechile, si chiar daca am fi stiut, fara bun-simt si constiinta(care, dupa mine, au ajuns adevarate raritati) nu am fi facut-o, invincibila curiozitate impingandu-ne spre contrariu.
          In conditiile acestea, cand nu ne ramane decat sa acceptam, putem face altceva, putem opune rezistenta, ne putem gasi refugiul in spatele Gardului de Opt Ori Imprejmuit, si putem crede. Credinta e adevarata cale spre mantuire. Credinta profunda si pura. Atat, si nimic altceva.